alergam pentru copii 1
  • alergam pentru copii 1
  • alergam pentru copii 2
  • alergam pentru copii 3
  • alergam pentru copii 4

În luna mai 2012, s-a alergat la Băneasa Shopping City în beneficiul programului de reducere a mortalităţii infantile 'Fiecare copil contează', derulat de către organizaţia Salvaţi Copiii România. Ultramaratonistul Gabriel Solomon, membru al Ro Club Maraton, a alergat pe bandă 219,23 de kilometri timp de 24 de ore, clasându-se astfel pe locul 8 în topul celor mai bune rezultate din lume la curse similare.



În cadrul evenimentului "Alergăm pentru copii" s-au mai desfăşurat alte două probe:

  • Relay, în cadrul căreia 12 sportivi amatori au organizat o ştafetă astfel încât să alerge cumulat cele 24 de ore. Aceştia au fost: Ştefan Oprina, Victor Vlad, Bogdan Agache, Florin Szomyu, Mihai Orleanu, Cirpian Bălănescu, Alex Diaconu, Florin Precup, Şerban Chiurlea, Andrei Gligor, Răzvan Staicu, Marian Chiriac.
  • King of Speed, probă de alergare de 15 minute deschisă participanţilor care au dorit să contribuie la cauza Salvaţi Copii. La această probă şi-au arătat susţinerea mai multe vedete, printre care Daciana Sârbu, Andi Moisescu, Amalia Năstase, Dana Războiu, Cristina Pocora, Dan Cruceru, Steven van Groningen, Valeria Racilă, Mircea Badea şi Carmen Brumă.

Pentru Banca Românească, Adrian Solomone, un voluntar al organizaţiei Salvaţi Copiii, a alergat 2,8 km în 15 minute.


În urma acestui eveniment, s-au strâns aproximativ 18.000 de Euro din donatii şi sponsorizări dar, deşi acţiunea s-a încheiat, donaţiile rămân deschise pe site-ul www.42pentruosansa.ro/24h.