citim in iarba 3

Pentru cei cărora le place să citească o carte în mijlocul naturii, evenimentul de duminică, 25 mai 2014, din parcul Herăstrău, a reprezentat un prilej perfect. Banca Românească a fost sponsor principal al evenimentului Citim în iarbă, organizat de către Agenţia "Deci se poate" în parteneriat cu Asociaţia Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP), unde sute de copii au avut ocazia să ia exemplu de la cei mai mari că lectura în familie în aer liber e un mod plăcut de a petrece o zi de duminică.

Organizatorii evenimentului au pregătit o agendă plină de activităţi, din care nu au lipsit schimburile de cărţi, piesele de teatru pentru copii, atelierele şi expoziţiile sau dezbaterile plăcute între bloggerii cititori. Totodată, reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii au întreţinut discuţii despre beneficiile comunicării deschise cu copiii şi despre interpretarea pe care aceştia o dau poveştilor şi experienţelor de zi cu zi.

Cei mici au fost fascinaţi de poveştile citite de cei mari, semn că lectura încă reprezintă un lucru de valoare.

Banca Românească se gândeşte la viitorul copiilor. Angajaţii noştri sunt pregătiţi să consilieze oricând părinţii pentru ca aceştia să le poată asigura copiilor protecţie şi confort financiar.